....
Cum văd că-i e nădejdii mele, doamnă,
credinţa ta, puţină şi tîrzie, sorbi-voi bucurie
din ce-mi promit privirile-ţi senine.
De nu te vrea, nu-nseamnă
că frumuseţea nu desfată-n sine.
Eu şi de simt în tine
că ochii blînzi mă mint, n-am îndrăzneala
să mă conving: aş cere,
şi-aş vrea, cînd adevărul e durere,
să-mi fie dulce barem îndoiala.
....
O, noapte, dulce vreme deşi neagră,
ce dăruieşti cu pace-orice durere;
pe drept te cîntă cei care ce au vedere
şi minte care ştie să-nţeleagă.
Tu verşi balsam pe gînduri ca pe-o plagă
şi-aduni în umbra ta tot ce-i tăcere;
adesea-n vis, din strîmta-i încăpere,
tu inima ne-o porţi prin cer pripeagă.
O, umbră-a morţii, tu, ce pui zăvoare
în inimă durerilor vrăjmaşe
şi ne-ndulceşti cu lacrimi agonia!
Tu vindeci răni şi lacrimi zvînţi amare,
usuci pe noi sudoarea din cămaşe
şi-urîtu-alungi şi-alungi melancolia.
...
Michelangelo Buonarroti
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment